inapoi, acasa
imi place acasa. singura sau cu toata familia, cam intotdeauna mi-e bine. si tocmai de aceea, de cele mai multe ori ma intorc cu drag din calatorii. sunt din categoria ciudatilor care se bucura ca vacanta s-a terminat, pentru ca stiu ca – oricum – urmeaza (tot) ceva bun…
in vara aceasta insa, nu m-as mai fi intors din grecia. pentru ca, rastimp de 10 zile, mama ei de mare egee a fost perfecta si mi-a slujit in fiecare zi de cel mai grozav bazin exterior, in care toate culoarele erau ale mele! pentru ca am avut pensiunea si plaja (aproape) doar ale noastre. pentru ca am facut zero cozi la magazin. pentru ca tantarii au fost cel mai mare stres…. iar cand ceva atat de mic este “cel mai mare”….
aproape ca as fi ramas ca imigrant in grecia, desi grecii, ca popor, nu imi plac in mod deosebit si wi-fi-ul lor este sub orice critica in cele mai multe cazuri…:-) totusi, orice scenariu bizar parea mai putin imbacsit decat alternativa intoarcerii in tara…
talerul – cu o miscare ampla, simpla, aproape la mintea cocosului: marea perfecta, aglomeratie zero, zen cultivat la nivel national versus masca, covid-19, praf, trafic infect, sars-cov2, semne de intrebare, stres, coronavirus.
gata. m-am hotarat! vreau sa aplic pentru cetatenie greaca. stie cineva procedura??
