bagheta imagica

am preluat aceasta sintagma de la un prieten, care imi povestea cum incearca sa le explice copiilor sai despre bine si rau, cum nici o situatie in viata nu este perfecta si ca oricare experienta, loc, om are si parti bune si rele.

prin analogie, orice rau are si partea sa buna. 

in aceasta ultima categorie s-ar inscrie si recenta stare de urgenta, doua luni de incertitudini si limitari – pe care toti le-am trait, cu mai multe sau mai putine angoase. dar acum, ca s-a terminat, simt ca odata cu ridicarea starii de urgenta, chiar daca am castigat mai multa libertate, am si pierdut ceva.

am pierdut – macar o parte din – pranzurile si cinele luate in familie. am pierdut linistea, lipsa aglomeratiei si a traficului de strazi. am pierdut obiceiul de a petrece seara de seara impreuna, jucand ceva sau uitandu-ne la un film. am pierdut diminetile distractive cu gimnastica matinala in familie.

am cam revenit la normal, cu parcurile deschise si mai multa alergatura cotidiana. alerta ne-a facut pe toti mai alerti. mai agitati si mai nerabdatori sa o luam la trap.

ma simt ca un brontozaur ciudat nostalgic. sigur, e minunat sa alergi dimineata in zori in parc, si nu in jurul lui ca un caine vagabond. e minunat sa faci o drumetie si sa te revezi cu frati, parinti, prieteni… dar dincolo de rele, am savurat aproapierea pe care cele 2 luni de stare de urgenta ne-a daruit-o fortat. si oricat de optimista as vrea sa fiu, mi-e greu chiar si sa imi propun sa pastram obiceiurile frumoase pe care le creasem in cele doua luni. pentru simplu fapt ca au fost solutii compensatorii ale unei libertati limitate.

iar atunci ma gandesc: nici libertatea nu este perfecta…

covid-19, dupa pandemie, familie, obiceiuri, timp