bagheta imagica

saptamana trecuta. festivalul national de improvizatie, gazduit de tnb.

am mai fost ocazional la spectacole de improvizatie si mi s-au parut in regula. dat fiind ca – de data aceasta – era vorba de un festival, nu de un spectacol intr-un bar – m-am gandit ca poate ar merita sa vad mai multe trupe. asa ca am decis sa iau bilet pentru toate activitatile si spectacolele din ultima seara.

seara a inceput relativ bine. prima parte, open stage, chiar daca usor puerila (poate si din cauza mediei scazute de varsta a publicului) a fost amuzanta. mc-ul dinamic, engaging etc.. nu e rau, mi-am zis… pentru incalzire…

prima trupa – debut. nu ma pricep la improvizatie, dar scenele mi s-au parut prea nelegate, ritmul sacadat, insertiile de tema cam fortate, pe sistemul am bifat. nu-i nimic, m-am gandit, sunt trupa de debut si nu e chiar simplu sa faci improvizatie. nu judecam, incurajam.

a doua trupa, musical improv. sigur, altceva!! scenele se legau asa de bine ca ai fi zis ca au venit cu ele (usor) pregatite. dar, din nou: credit.

a treia si ultima trupa. de departe cea mai aclamata, si-a facut intrarea in uralele si aplauzele unui public energizat.
(n.n. au fost momente cand m-am simtit un pic in plus intr-o sala de…vreo .. maxim 100-150 de oameni; majoritatea parea a casei si chiar mi-a trecut un gand nastrusnic prin cap, pentru o secunda sau – hai, fie – pentru mai multe, ca as putea fi singura persoana din sala care si-a platit intrarea, restul parand din categoria invitati).

evident, la o asa reactie a publicului – brusc, nivelul asteptarilor mele a sarit calul, din scara celsius in farenheit, de la 100 de lei la 1 milion..

incepe spectacolul.
inca astept sa inceapa spectacolul.
asta pentru ca, in partea introductiva, improvizatia s-a produs pe un fundal sonor tip hollywood care – din pacate – a acoperit destul de bine replicile. in fata, unii oamenii chiar au ras. eu nu stiu de ce. pentru ca in randul 4aka7 nu s-a auzit…

scapam de fundalul sonor ieftin. ar putea fi haiosi sau oarecum haiosi. unii dintre ei. asta si pentru ca trupa are norocul de a fi mult mai numeroasa decat cele dinaintea sa, iar – deh – unde-s multi…

BUM! un nume de brand – sa ii zicem brand1 – imi izbeste timpanul. nu-i bai, se mai intampla, suntem victimele propriilor noastre rutine… o data nu inseamna nimic.
scenele continua. din pacate, calitatea spectacolului este departe de a ajunge la nivelul, cum spuneam, involuntar ridicat al asteptarilor.
BUM! un al doilea nume de brand – sa ii zicem brand2 – de data aceasta in context negativ este scuipat de pe scena, fix in fata audientei.

BUM! BUM! BUM! BUM! BUM! BUM! BUM! BUM! BUM! BUM!.BUM! BUM! BUM! BUM! BUM! BUM! BUM! BUM! BUM! BUM…

intr-un spectacol de improvizatie, care a durat cca 40-45 de minute, au fost cel putin 2 nume de brand mentionate de cel putin 10 ori. repetarea cu insistenta a fost nu doar agasanta, ci si jignitoare. iar calitatea spectacolului, sincer, pentru mine, nu a mai avut – de la un anumit punct – nici o relevanta.

ce nu am putut sa inteleg…
1. in ce masura se mai poate numi improvizatie un spectacol care contine in mod evident product placement?
2. cum e posibil sa faci atat de agresiv publicitate unui brand sau mai multora, cand te afli pe scena unui festival – zica-se national – iar unii fraieri au mai si dat bani pe bilet..
3. cum de ceilalti spectatori nu au fost deranjati???

eu, una, nu am putut sa aplaud. lucru pe care il fac intotdeauna la finalul unui spectacol, indiferent daca mi-a placut sau nu. din respect pentru actori.
de data aceasta insa, pur si simplu nu am avut cum sa aplaud.

mc-ul, in schimb, a fost grozav!

improvizatie, spectacol, teatru